Groapa din deșert care îi fascinează pe cercetători. Oamenii locului se tem de demonii care ar putea ieși din „Gura Iadului”

Groapa din deșert care îi fascinează pe cercetători. Oamenii locului se tem de demonii care ar putea ieși din „Gura Iadului”
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 27/06/2021, 12:59

O misterioasă gaură apărută în deșertul din estul Yemenului reprezintă un adevărat mister pentru cercetători, care nu au explicații clare referitoare la originea sa.

Puțul Barhout, așa cum este cunoscută groapa, este înconjurat de povești cu demoni și spirite malefice, tocmai de aceea fiind cunoscut și sub numele de „Fântâna Iadului” sau „Gura Iadului”, informează Digi24.

Aflat la 1.300 de kilometri est de capitala Sanaa, aproape de granița cu Omanul, puțul este o gaură naturală uriașă, apărută în deșertul din provincia yemenită Al-Mahra, la Hadhramaut. Acesta are o lățime de 30 de metri și o adâncime estimată între 100 și 250 de metri.

Folclorul local spune că groapa ar fi o închisoare pentru demoni, superstiție alimentată și de mirosurile grele emanate de puț.

Prin gaură pătrunde prea puțină lumină solară și nu se poate vedea mare lucru de pe margine, cu excepția păsărilor care intră și ies din adâncuri. Superstițiile locale spun că obiectele din apropierea găurii sunt pur și simplu „supte” de ea.

Ce spun specialiștii

Oficialii din Yemen recunosc că nu au informații despre ce s-ar afla în adâncul respectivei gropi.

„Este foarte adâncă, nu am ajuns niciodată pe fundul ei, este prea puțin oxigen și nu există ventilație. Am mers să inspectăm zona și am intrat în puț. Am ajuns la o adâncime de peste 50-60 de metri și am observat lucruri stranii în interior. Am simțit și un miros ciudat… Este foarte misterios totul. Aceste locuri au nevoie de mai mult studiu, de cercetări și investigații”, spune Salah Babhair, directorul general al autorității locale pentru studii geologice și resurse minerale.

Acesta estimează că puțul ar avea „milioane și milioane” de ani. Până acum, camerele video care au fost introduse în groapă nu au putut aduce informații relevante, din lipsa luminii.

Mai multe voci susțin că această gaură ar putea fi produsă de un fenomen geologic asemănător craterelor apărute în Siberia în ultimii ani, dat fiind că și în Siberia există o „poartă a Iadului”.

Oamenii de știință spun, însă, că în Siberia este vorba despre topirea permafrostului și de gazul metan care iese la suprafață, cauzând „explozii” ale solului.

Aceste găuri adânci care apar în sol pot fi cauzate și de o serie de activități umane – foraje, minerit, construcții.

Chris Fogwill, profesor la Universitatea Keele, crede că gaura din Yemen ar fi mai degrabă produsul eroziunii calcarului sau de mișcarea sărurilor din pământ. Specialistul spune că felul în care arată marginile gropii sugerează că aceasta a fost formată cu mult timp în urmă.

Alte teorii spun că ar putea fi vorba despre un „supervulcan” ce ar putea erupe la un moment dat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
Oana Lis, diagnosticată cu CANCER! Clipele grele prin care trece soția lui Viorel Lis: „Viața...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Este interzis în România. Ți se suspendă PERMISUL și iei amendă de 10.000 de lei
Divorț fulgerător în lumea fotbalului. Au rezistat doar câteva luni
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Cuza a murit în urmă cu 151 de ani, la Heidelberg, Germania. Conspiraţia din spatele...
×